E un scenariu ideal cel în care avem exercițiul format pentru a verifica și recunoaște o informație incorectă. Doar că, de multe ori, e mai complicat de atât. Nu orice dezinformare implică o informație falsă, dimpotrivă.
Vorbim despre misinformation atunci când propagăm o informație incorectă fără să avem intenția de a răni, despre disinformation, atunci când informația falsă e dublată de intenția de a crea un prejudiciu și despre mal-information, atunci când propagăm o informație reală, dar folosită cu o intenție malițioasă.
Informația falsă fără intenție negative în spate (misinformation) este cel mai ușor de dezarmat. Când sursa nu este rău intenționată, ci doar preocupată în mod real de un anumit subiect, se poate purta o discuție deschisă de clarificare și, de multe ori, chiar sursa revine asupra erorii într-un fel sau altul. Vedem acest fenomen foarte des, de exemplu, în grupurile despre vaccinare, când, odată lămuriți, părinții care au pornit o dezinformare devin apoi ei înșiși vectori de comunicare pentru informația corectă.
Informația falsă cu intenție de a prejudicia imaginea (disinformation) vine cu provocarea suplimentară de a nu putea construi un dialog cu sursa ei. În acest scenariu, putem doar dezvolta un narativ paralel, suficient de coerent și ușor de accesat de publicul vizat, prin care să corectăm eroarea și să restabilim încrederea, iar asta presupune, de cele mai multe ori, un efort susținut pe termen lung. Un studiu de caz relevant, aici.
Cele mai multe provocări le aduce însă gestionarea unei situații de mal-information, o dezinformare în care informația sursei nu este întotdeauna greșită sau falsă și nu poate fi combătută faptic. Subtilitățile lăsate interpretării pot fi tot atât de toxice precum o dezinformare clasică, iar terenul pe care suntem nevoiți să acționăm e unul mult mai instabil. Vorbim aici de multe teorii ale conspirației, care pornesc de la exemple reale și concrete, plantate într-un mediu sufocat de frică, anxietate, revoltă, până cresc atât de mult încât înghit orice formă de rațiune. Niciun discurs educativ nu va putea concura vreodată cu un val de emoție, iar abordările aici trebuie să țină cont de acest lucru.
Deci, dezinformarea poate fi de multe feluri și nu întotdeauna e ușor de depistat, la o simplă comparare a surselor. Uneori pornește chiar de la adevăruri, însă intenția din spate este cea care setează jocul. Asta nu înseamnă că trebuie să devenim paranoici, însă ne putem exersa constant acest mușchi, al spiritului critic, obișnuindu-ne să punem la îndoială orice informație trezește în noi emoții foarte puternice.
