Rogalski Damaschin își lărgește nucleul de parteneri
Rogalski Damaschin își lărgește nucleul de parteneri
Alexandra Radu devine noul partener al agenției Rogalski Damaschin, în urma unui proces de lărgire a nucleului de parteneri demarat acum 2 ani, deschis în continuare consultanților cu performanțe remarcabile din interiorul agenției. Procesul va continua ca o etapă naturală în maturizarea agenției a cărei dezvoltare s-a fundamentat întotdeauna pe creșterea organică a competențelor profesionale și loialitatea echipei.
Alexandra Radu face parte din actuala echipă încă dinaintea creării agenției acum 16 ani, fiind parte din succesul său constant recunoscut la marile competiții internaționale sau locale de comunicare prin campanii de referință. Odată cu intrarea în nucleul de parteneri, Alexandra Radu preia și rolul de Head of Brand Strategy, coordonând proiecte care au un accent crescut pe afirmarea brandurilor în spațiul public.
Noul rol vine ca urmare a acumulării unei expertize valoroase care permite exprimarea identității brandurilor în limbaj de comunicare pe care Alexandra Radu a demonstrat-o în proiecte și campanii pentru clienți din industrii precum cea farmaceutică, bancară, retail, real-estate, tehnologie și FMCG. Alexandra are o experiență solidă în dezvoltarea și implementarea unor campanii complexe de comunicare pentru clienții agenției, campanii care au primit aprecierea juriilor din competiții naționale și internaționale de comunicare, precum Romanian PR Awards, Webstock, SABRE Awards, Digital Communication Awards, European Excellence Awards. În 2019, una dintre campaniile coordonate de Alexandra Radu a fost plasată pe locul 2 în topul celor mai bune campanii de comunicare la nivel mondial, de către juriul Global SABRE Awards, și a obținut distincția de Platinum Best-in-Show pentru regiunea EMEA.
Alături de Eliza Rogalski – Head of Corporate Reputation și de Alina Damaschin – Head of Creative, rolul Alexandrei întărește poziționarea agenției de partener legitim pentru servicii de comunicare globale.
“Intrarea Alexandrei în nucleul de parteneri este expresia unei viziuni la care lucrăm de peste 2 ani și care vine să răspundă mai multor nevoi de business. Suntem o organizație cu creștere organică care și-a generat întotdeauna liderii în mod natural, ca rezultat al unei culturi a învățării, a creativității și performanțelor, a loialității și transparenței. Alexandra este rezultatul acestei culturi pentru că este chiar unul din creatorii ei. Sunt fericită și mândră pentru parcursul ei profesional și sunt convinsă că noul rol îi va oferi toate provocările de care un lider ca ea are nevoie pentru această etapă de carieră, ” a declarat Eliza Rogalski, Founder & Head of Corporate Reputation.
“Suntem o echipă de oameni care se bazează pe oameni, pe recunoașterea punctelor tari ale fiecărui profesionist în parte și pe colaborare, iar împreună cu Eliza am rămas mereu fidele valorilor pe care am dezvoltat business-ul și atente la cei alături de care l-am construit până în acest punct, la competențele lor individuale, la caractere, la planurile lor. Alexandra are de mult timp această mentalitate de partener pe care azi o recunoaștem oficial, iar eu sunt extrem de bucuroasă de acest nou început alături de un om împreună cu care nu doar am trăit multe momente memorabile din viața agenției, dar care are mai ales maturitatea, curiozitatea și voința de a construi împreună cu noi și echipa un business puternic și proiecte de comunicare valoroase pentru clienți și oameni,” a declarat Alina Damaschin, Co-Founder & Head of Creative.
„Le sunt extrem de recunoscătoare Elizei și Alinei pentru încrederea arătată, o altă formă de manifestare a autonomiei și a modului independent de lucru pe care le-am regăsit în Rogalski Damaschin încă de la început. Sunt entuziasmată de oportunitățile pe care mi le oferă noul rol, atât din perspectiva de Head of Brand Strategy, unde sper să am șansa de a lucra alături de clienții agenției pentru a construi împreună proiecte de comunicare cu sens, cât și din cea de partener, unde voi putea contribui la consolidarea unui mod de lucru fundamentat în strategie și creativitate cu rezultate, alături de colegii mei” a declarat Alexandra Radu, Partner & Head of Brand Strategy.
Despre Rogalski Damaschin
Cu peste 15 ani de activitate, Rogalski Damaschin este una dintre cele mai mari și performante agenții de comunicare din România, cu un portofoliu de clienți care activează în industriile de energie, tehnologie, banking, farma și produse de larg consum. Agenția este membră a PROI Worldwide și a fost clasată în anul 2020 pe locul 3 în topul celor mai creative agenții din EMEA.