Nu stiu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la cele mai importante campanii lucrate în epoca programului flexibil, primele care îmi vin în minte sunt cele de comunicare internă. Nimic neobișnut, având în vedere că în 2020 angajații și angajatorii au fost brusc nevoiți să se adapteze noului mod de lucru de acasă, o formă aproape nemaiîntâlnită în sistemul de lucru din România, la acel moment.

Nici în prezent situația nu s-a schimbat radical, căci comunicarea internă a trecut în ultimii 3 ani de la o nevoie acută de a ține angajații informați și implicați, chiar și de la distanță, la o formă de loializare și employer branding.

Cum s-a transformat și ce ne-a învățat comunicarea internă în ultimii 3 ani

1.      Instrumente noi de comunicare

În funcție de specificul și nevoile fiecărei organizații, companiile au fost nevoite să creeze noi instrumente de comunicare internă, în mare parte digitale. Unele rapide și ușor de gestionat (grupuri de Whatsapp pentru echipe, grupuri private de Facebook pentru companie etc.), altele mai complexe, care se continuă și în prezent:

Podcasturile

Dacă în urmă cu 4-5 ani clienții erau destul de reticenți la aprobarea și implementarea unui astfel de format nou și modern la vremea aceea, odată cu debutul pandemiei, podcasturile au cunoscut o creștere rapidă în România, transformându-le poate în cele mai actuale formate mediatice din prezent.

Faptul că permiteau derularea unor discuții/dialoguri între mai multe persoane, chiar și de la distanță, a determinat multe companii să își dorească lansarea unui astfel de instrument intern, fie că vorbim de format audio sau video.

Live streaming-ul

Video-ul rămâne unul dintre cele utilizate formate în comunicarea internă, cu atât mai mult cu cât este transmis live. De la ședințe strategice restrânse sau evenimente mari la nivel de companie, la momente de divertisment sau lansări de produse, live streaming-ul a oferit companiilor posibilitatea de a ajunge mai aprope de oamenii săi și de a-i angrena în dialog.

Întâlnirile în natură

Tradiționalele teambuildinguri au prins o altă formă în ultima perioadă. Companiile au conștientizat nevoia angajaților de a se reuni fizic, chiar și în formule mai restrânse. Astfel, acestea au început treptat, odată cu ridicarea restricțiilor, să organizeze scurte întâlniri outdoor cu membri fiecărei echipe. Un fel de teambuilding de o zi, organizat 100% în natură, care să ajute angajații să se deconecteze (de la rutina zilnică) și să se conecteze între ei.

Această modalitate a permis inclusiv noilor angajaților sau a celor de tip blue-collars să interacționeze și să fie informați cu privire la ultimele noutăți ale companiei.

2.      Temele/ obiectivele de comunicare

Dacă primele briefuri din pandemie s-au concentrat pe acomodarea la noul mod de lucru și la asigurarea sănătății fizice, următoarele au vizat sănătatea mentală și restabilirea relației în echipă. În mai puțin de un an, am dezvoltat alături de clienții noștri programe de wellbeing și dezvoltare personală, sesiuni de coaching, momente de divertisment care să ofere angajaților un echilibru între viața personală și cea profesională.

În plus față de atunci, astăzi companiile dezvoltă inițiațive care să crească interacțiunea, motivația și loialitatea angajaților la locul de muncă.

3.      Indicatorii și rezultatele

Monitorizarea permanentă cu instrumente de cercetare potrivite aduce rezultate care ajută companiile să ajusteze strategiile de comunicare internă, să răspundă nevoilor neacoperite și să creeze ambasadori de brand, prin învățămintele generate.

Una dintre campaniile mele de referință din ultimii 3 ani este #întreNoi, dezvoltată pentru clientul nostru CEZ România. Obiectivul principal a fost creșterea gradului de interacțiune între angajați, odată cu lansarea noii strategii VMV– viziune, misiune, valori – a companiei. De la mecanismul de identificare și definire a filosofiei VMV, până la instrumentele de follow-up și evaluare, toate au condus la rezultate incredibile care au clasat campania printre finalistele competiției SABRE EMEA 2023. Studiul de caz al campaniei poate fi parcurs aici.

Discuția rămâne una deschisă, pe măsură ce apar numeroase instrumente digitale, inclusiv cele generate de inteligența artificială, dar și pe măsură ce Generația Z își câștigă un loc la masa deciziilor.

Ție cum ți-ar plăcea să comunici cu colegii tăi în viitor? La noi, în ultima vreme arată cam așa 😊

 

 

Abonează-te la newsletter!